Fauna Dunarii, distrusa. Sturionii fara scapare din cauza braconajului Fauna Dunarii, distrusa. Sturionii fara scapare din cauza braconajului

Fauna Dunarii, distrusa. Sturionii fara scapare din cauza braconajului

Fauna Dunării, distrusă. Sturionii fără scapare din cauza braconajului

Interdicțiile la pescuit și repopularea sunt menite să revitalizeze populația de sturioni din Dunăre, aflată în mare pericol. Dar, potrivit unor experți și pescari locali, în România, eforturile de protecție nu vizează și cauzele braconajului permanent, arată o anchetă.

Afanase Ivanov a pescuit primul său sturion în 1954, la Sfântu Gheorghe, un mic sat din România, aflat între Delta Dunării și Marea Neagră. Guvernanții comuniști din acea vreme naționalizaseră pescuitul din Delta Dunării, organizându-i pe pescari în “brigăzi” care trebuiau să-și demonstreze eficiența depășind cotele de pescuit stabilite de stat. Cu cât pescuiau mai mult, cu atât primele erau mai mari.

“În brigada noastră erau niște oameni destoinici“, își amintește Ivanov, acum în vârstă de 81 de ani. “Nu stăteam să pescuim doar într-un singur loc. Ne mișcam peste tot, aveam capcane în mai multe locuri. Uneori prindeam între 2-3 tone de sturioni deodată”.

Odată am pescuit un pește de 290 kg, fără icre. Dar știu alte echipe care au prins sturioni de peste 400 de kilograme, care aveau și icre.“

Exportat în toată Europa, caviarul românesc era pe cât de cunoscut, pe atât de scump. În Marea Britanie a anilor ’60, caviarul era cunoscut drept ‘mâncarea milionarilor’, costa peste 16 lire sterline/500 grame și sprijinea finanțele șubrede ale României. “Pe atunci statul lua totul”, spune Ivanov.

Declinul sturionilor și cauzele braconajului

Zeci de ani mai târziu, sturionii de pe Dunăre au fost decimați. În 2006, la 17 ani după căderea comunismului din România și cu un an înaintea aderării țării la Uniunea Europeană, Bucureștiul a interzis pescuitul sturionilor, prelungind ulterior acest moratoriu până în anul 2021. Ucraina și Bulgaria au adoptat și ele măsuri similare.

Această interdicție, împreună cu eforturile de a repopula Dunărea, par să fi oprit declinul unor specii.

Totuși, poliția afirmă că braconajul rămâne răspândit și, potrivit unei anchete inițiate de BIRN și de Centrul pentru Mass Media, Date și Societate de la Universitatea Central-Europeană, cauzele sunt mai complexe decât presupun măsurile adoptate în vederea eradicării fenomenului.

Experții și pescarii locali afirmă că persistența braconajului derivă din deceniile de exploatare a comunităților de pescari de către administrația de stat și din interesele de afaceri, dar și din lipsa unei alternative de câștig, după ce pescuitul sturionilor a fost interzis.

Specii pe cale de dispariție

Sturioni Braconaj

Potrivit unui studiu publicat în august 2019 de cercetători de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare “Delta Dunării”, (INCDDD), în lume mai există 26 de specii de sturioni, dintre care, în Dunăre, se regăsesc doar șase, aflate într-un dramatic proces de dispariție și fauna Dunării va fi distrusă.

Dintre cele șase specii locale de sturioni care migrau pe vremuri până la Regensburg, în Germania, numai patru mai supraviețuiesc astăzi: nisetrul, cega, păstruga și morunul.

Morunul, păstruga și nisetrul se află pe lista speciilor amenințate a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. Cega se numără printre speciile amenințate cu dispariția. Sturionul de Atlantic, prezent și el în regiune pe vremuri, a fost declarat dispărut în bazinul Mării Negre, iar viza, o altă specie de sturion, este și ea considerată ca fiind “posibil dispărută”.

Potrivit unor estimări, numai 1% dintre sturionii care populau pe vremuri apele Dunării înoată acum în sălbăticie.

Repopularea și eforturile de protecție

România și UE au cheltuit peste 18 milioane euro pentru repopularea cu sturioni a Dunării; peste 10 milioane de pui de sturion, în special morun și nisetru, au fost eliberați în sălbăticie, inclusiv 20.000 de nisetri puși la dispoziție de WWF (World Wild Fund) în luna mai, un demers care domină eforturile de repopulare, în parteneriat cu instituții de stat române și bulgare.

Potrivit studiului INCDD, populația de păstrugă și de morun a crescut după interzicerea pescuitului și după repopulare, iar cercetătorii afirmă că înmulțirea pe cale naturală există încă la niște “cote semnificative“. Nisetrul însă nu pare a depune icre în sălbăticie.

WWF România a refuzat să răspundă unui interviu pentru acest articol, iar Administrația Națională a Rezervației Biosfera Delta Dunării (ANRBDD) nu a răspuns nici ea cererii de a ne acorda un interviu.

Tradiții de sute de ani în pescuitul sturionilor

Prima înregistrare a localității Sfântu Gheorghe datează din 1318, când un negustor genovez, pe nume Pietro Vesconte, a înscris pe o hartă satul de pescari sub numele de San Giorgio. Sătenii spun că se trag din cazacii zaporojeni, specializați în pescuitul sturionilor, despre care se crede că s-au mutat din Ucraina în Delta Dunării. Și astăzi cei mai mulți săteni vorbesc limba ucraineană.

Pescuitul sturionilor a atins punctul culminant în 1975, când țara exporta peste 5 tone de icre negre de calitate, sub mărci sovietice.

“Pescuitul sturionilor e treabă grea“, spune Nicu Efimov, șeful Asociației de pescari din sat. “Peștele se mișcă numai pe timp de furtună, când curentul este puternic. Mulți pescari au murit pe mare din această cauză. Dar năvoadele sunt acum aproape de domeniul trecutului. Puțini știu să pescuiască așa în ziua de azi“.

Dacă dorești să contribui la acest articol o poți face cu plăcere Aici, noi ținem cont de sfaturile dvs., asta… pentru că ne pasă.

Ajută-ți prietenii să descopere acest articol!

Mulțumim că ai citit această postare! Te invităm să vizitezi site-ul nostru dunare.ro pentru mai multe informații interesante!

Ne cerem scuze pentru eventualele reclame. Acestea sunt necesare pentru a susține site-ul nostru și pentru a oferi conținut gratuit!

Încheiem aici prezentarea. Vă mulțumim pentru atenție și vă dorim o zi plăcută!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *