Cazinoul din Constanta

Cazinoul din Constanta un monument Art-Nouveau la ţărmul Mării Negre, are o poveste ale cărei începuturi sunt consemnate pe parcursul anului 1880, imediat după revenirea Dobrogei sub administraţia românească, după Războiul de Independenţă.

Modernizarea Constanţei era o necesitate, trebuind să devină un oraș cu funcţii portuare și balneo-climaterice, portul fiind și el terminat în această perioadă. Inginerul Anghel Saligny a proiectat nu numai portul, ci și faleza cu promontoriul său, după ce realizase și podul peste Dunăre, care lega astfel Dobrogea de ţară.

Pentru a da orașului un loc de agrement, în vederea atragerii turiștilor, care doreau să-și petreacă vacanţa la malul Mării Negre, autorităţile au luat hotărârea de a înfiinţa un cazinou pe faleza Mării Negre. Aceasta era o clădire de paiantă căptușită cu scânduri la exterior și se numea „Cazin“ sau „Kursaal“, fiind situată lângă Farul Genovez.

Imobilul cuprindea o sală de dans, două săli de lectură, două săli de jocuri și o terasă la malul mării. Clădirea din lemn a Cazinoului a fost distrusă de o furtună puternică în cursul anului 1891, astfel că, la începutul anului 1892 a fost aprobată demoarea. Noul local al Cazinoului a fost mutat de lângă Farul Genovez, spre zona portului, mai precis a fost amplasat pe locul actualului edificiu.

Și noul cazinou avea o sală de dans, mai multe încăperi și o terasă deschisă către mare. Deși era în plină afirmare, curentul Art Nou-veau nu era agreat de toţi politicienii locali. În toiul discuţiilor, construcţia Cazinoului a început totuși, sub directa supraveghere a arhitectului Renard. S-au turnat concomitent fundaţiile, pentru a asigura platforma „decupată din mare”, pe care urma să se realizeze construcţia.

În anul 1905 însă, liberalii au plecat de la putere, locul lor fiind luat de conservatori. Aceștia au renunţat la serviciile lui Daniel Renard și au apelat la unul dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi români din acea perioadă, Petre Antonescu.Acesta a conceput un Cazinou asemănător unui teatru, având la extremităţile faţadei două turnuri.

La data de 8 august 1905, într-o adresă emisă de Ministerul Lucrărilor Publice se preciza că arhitectul Petre Antonescu a fost desemnat să realizeze noile planuri ale Cazinoului, propunând o construcţie în stil neoromânesc.

Când cea de-a doua fundaţie a edificiului a fost gata, în 1907, liberalii au revenit la putere, iar primarul liberal Cristea Georgescu, în urma analizei stadiului de construcţie a Cazinoului, a identificat unele inconveniente ale proiectului lui Petre Antonescu, fapt pentru care, a reatribuit lucrarea arhitectului Daniel Renard.

Potrivit arhitectului Radu Cornescu, autorul albumului „Cazinoul din Constanţa – scurtă istorie în imagini”, „nici măcar o virgulă din proiectul lui Petre Antonescu nu o regăsim în ceea ce este azi Cazinoul din Constanţa“ (Cornescu, 2011, p. 55). Astfel, a fost turnată cea de-a treia fundaţie, construcţia Cazinoului în forma sa actuală începând în anul 1907.

În decembrie 1909, o comisie a Ministerului Lucrărilor Publice, din care făceau parte inginer Elie Radu și arhitecţii Ion Mincu și Dimitrie Maimarolu a fost solicitată să studieze proiectul privind construcţia în derulare a Cazinoului. Comisia a sugerat ca scara de onoare să fie degajată cu o arcadă spectaculoasă, adăugarea unei săli restaurant și a unei bucătării, construirea de vestiare, toalete noi și suprimarea unor trepte si ferestre.

În acest context, reprezentanţii Primăriei l-au solicitat pe arhitectul Victor Ștefănescu pentru a se ocupa de modificările recomandate de comisie. Astfel, Victor Ștefănescu a realizat două extinderi care au schimbat substanţial imaginea clădirii: extinderea spaţiului de la etajul I, cu încă un salon în partea dinspre mare și extinderea din spatele scenei sălii de spectacole.

Ulterior, Victor Ștefănescu va fi desemnat pentru a construi Moscheea Carol I (finalizată în 1913), localul Primăriei (terminat în 1921) și Cazinoul din Mamaia (realizat între 1931-1934). Ultimul arhitect angajat de Primărie a fost Grigorie Călinescu, care s-a ocupat de finalizarea ultimelor decoraţiuni și amenajări interioare, puse  în acord cu mobilierul.  În ceea ce privește firma care a lucrat la dotările interioare, aceasta a fost Casa Emil Prager & D. Biller din București, căreia i s-au plătit 79. 000 lei.

După finalizarea construcţiei, Cazinoul a stârnit controverse și critici, cum a fost de exemplu la 8 august 1910, când în ziarul „Conservatorul Constanţei” se scria: „Cetăţenii Constanţei pot acum să se mândrească și ei cu ceva. Noua clădire a Cazinoului Comunal, despre care începusem să credem că nu se va mai isprăvi niciodată, întocmai ca mitologica pânză a Penelopei, este în sfârșit gata.

Din punct de vedere al esteticei arhitectonice, lasă foarte mult de dorit. Complecta asimetrie și amestecul babilonic al stilurilor din care se desprinde impresiunea nelămurită a unei plăsmuiri hibride, fac din noul cazin comunal un monument ridicat în cinstea nepriceperei și prostului gust” (Cazinoul din Constanța – zbucium de istorie, Cazinoul a fost inaugurat la data de 15 august 1910, în prezenţa principelui moștenitor Ferdinand, prilej cu are au ţinut discursuri prim-ministru Ionel Brătianu și a omul politic Vasile Morţun.

Discursurile oficiale au fost urmate de un spectacol susţinut de trupa de teatru Davila și un fastuos bal la care au luat parte notabilităţile Constanţei.  În contextul disputelor politice, despre Cazinou s-a spus și că „era o matahală împopoţonată cu tot felul de zorzoane”, iar în decembrie 1911, ziarul „Drapelul”, oficiosul local al liberalilor adresa critici primarului Constanţei care „prin situaţia domniei sale de șef al serviciului tehnic și consilier comunal, putea și era chiar dator să zădărnicească și să împiedice monstruozitatea” (Cazinoul din Constanța – zbucium de istoire.

După deschidere, la 15 martie 1911, Cazinoul a fost închiriat lui Alphonse Hietz, proprietar de restaurante și hoteluri din București. Pentru a-l face rentabil, deoarece costurile fuseseră foarte ridicate, Primăria a autorizat jocurile de noroc, fapt pentru care localul a fost dotat cu două mese de biliard și 17 mese rotunde pentru jocurile de cărţi.

În scurt timp,Cazinoul din Constanţa a devenit unul dintre stabilimentele cele mai cunoscute de acest gen din Europa, fiind preferat de împătimiţii jocurilor de noroc, care veneau la Constanţa din toate colţurile lumii.  În 1912, Primăria a concesionat Cazinoul baronului Edgar de Marcay, care a fost cel ce a început construcţia hotelului Palace, cu scopul de a deservi clienţii Cazinoului.

În timpul Primului Război Mondial clădirea Cazinoului a fost transformată în spital și a fost vizitată de mareșalul August von Mackensen. Deși spital, clădirea a fost și bombardată, reparaţiile  încheindu-se complet abia în anul 1928. Cazinoul a fost restaurat ulterior, în anul 1937, de însuși proiectantul Daniel Renard. Din 1941, Cazinoul a devenit gazdă pentru trupele germane care au fost cazate în frumosul edificiu de la malul mării și din nou a avut de suferit de pe urma bombardamentelor, dar a fost renovat în anul 1951 cu ajutorul deţinuţilor politici de la penitenciarul Poarta Albă.

Începând din anul 1948, clădirea Cazinoului a fost naţionalizată și a adăpostit Casa de Cultură a Sindicatelor, iar între anii 1960 și 1989 a aparţinut ONT Litoral, fiind transformată în restaurant. Din punct de vedere arhitectonic, Cazinoul din Constanţa este un exemplu de arhitectură stil Art Nouveau, prezentând o unitate stilistică remarcabilă.

cazino 1948
Fatadele și volumetria iniţiale sunt aproape intacte, interiorul suferind mai multe modificări, în funcţie de etapele istorice cărora le-a supravieţuit clădirea. Chiar dacă au fost deteriorate, s-au mai păstrat elemente originale de decoraţiuni în holurile principale, precum și la scara monumentală ce leagă cele două niveluri ale clădirii.

Reprezentativă pentru stilul Art Nouveau a fost și este linia ondulatorie, adesea asimetrică, care se termină brusc și prin decoraţii fine și elegante. Folosirea fierului forjat și a marilor
suprafeţe vitrate se impune precum o caracteristică dominantă. Fierul și sticla înlocuiesc aproape în întregime tâmplăria tradiţională din lemn. Cazinoul din Constanţa este de departe cel mai important model de stil Art Nouveau din România.

Această afirmaţie se bazează pe faptul că edificiul nu are, ca alte clădiri, numai elemente Art Nouveau ci este, în totalitatea lui, în stil Art Nouveau. Faţadele sunt ornamentate echilibrat și scot în evidenţă plasticitatea sculpturală a formelor: arcele unesc coloanele, inserţiile sunt cu motive simbolice inspirate din fauna marină (scoici, delfini).

Apar frecvent și ornamente din heraldica marină (corăbii, catarge, cercuri cu sextant). Ultima reparaţie majoră a Cazinoului a fost făcută între anii 1986 -1988, așa cum rezultă din documentaţia aflată în arhiva Institutului Naţional al Patrimoniului. Lucrări de reabilitare a clădirii Cazinoului au  început încă din anii 1983 – 1984, însă un proiect complet a fost elaborat în anul 1986, de către Institutul de Proiectare Judeţean Constanţa, la cererea Centralei ONT Litoral.

Proiectul purta nr. 7/1986, șef de proiect fiind arhitectul M. Bocunescu. Cazinoul din Constanţa figura în lista monumentelor istorice elaborată în anul 1955, la poziţia nr. 4026, suferind de-a lungul anilor intervenţii și reparaţii, dar de fiecare dată limitate la o zonă a construcţiei, fără a rezolva astfel, în mod unitar problemele tehnice și structurale ale clădirii.

Potrivit proiectului elaborat de Institutul de Proiectare Judeţean Constanţa, degradarea con-strucţiei era consecinţa celor două cutremure din 1940 și 1977, dar și a acţiunii agresive a mediului marin. Astfel, zidurile exterioare erau fisurate, elementele de cornișe căzute, infiltraţii în plafoane și ziduri, învelitoarele de tablă degradate, treptele porticului de acces cu tasări și fisuri puternice, tâmplăria exterioară corodată, pardoseala teraselor fisurată.

De asemenea, protecţia la acţiunea valurilor în zona terasei dinspre mare era ineficientă, în timp ce în interiorul construcţiei, plafoanele erau căzute din cauza infiltraţiilor, profilele și ornamentele avariate, pardoselile fisurate, tâmplăria degradată. Ca urmare, se impuneau de urgenţă măsuri care să asigure refacerea structural-arhitecturală a edificiului, astfel încât să fie salvat și să i se redea destinaţia iniţială de spaţii publice, celor care la acel moment erau folosite ca spaţii de producţie.

Pentru a deveni funcţional, se avea în vedere amenajarea integrală a subsolului, care urma să cuprindă spaţii de depozitare și anexe pentru personal. Bucătăria, cu anexele, urma să fie amenajată tot în subsol, eliberându-se astfel încăperile decorate ale parterului. La parter se prevedea un restaurant de cca 200 de locuri, care să cuprindă trei saloane ce puteau funcţiona concomitent sau separat.

În spaţiul fostei bucătării urma să se amenajeze o cafenea-cofetărie, care prin compartimentare, decoraţia bogată și prin mobilare, urma să devină un punct de atracţie al Cazinoului. Parterul mai urma să cuprindă și o zonă de servicii, oficii și un bufet. La etaj urma să se redea destinaţia iniţială a marii săli de spectacole, cu o capacitate de 250 de locuri.

Sala avea o arhitectură interioară monumentală, era bogat ornamentată, dar nu era pusă  în valoare, funcţionând la acel moment ca bar de noapte. Sala alăturată era preconizată a fi un spaţiu multifuncţional, cu cca 120 de locuri și care putea fi folosit pentru recepţii, banchete, simpozioane, conferinţe, primiri oficiale.

Proiectul propunea măsuri de consolidare și restaurare a clădirii la exterior și la interior. La ex-terior din cauza factorului agresiv marin, 80% din decoraţie trebuia refăcută. Decoraţia florală și zoomorfă urma să fie copiată, restaurată și remontată, păstrându-se aspectul iniţial, în timp ce toate cornișele și frontoanele urmau să fie consolidate sau refăcute integral, după caz. Urmau să se înlocuiască marile elemente decorative din cele patru colţuri ale clădirii, ce erau puternic fisurate și prezentau pericol de prăbușire, demolarea adăugirilor străine de arhitectura construcţiei în partea dinspre portul Tomis și să se refacă aspectul iniţial al promenadei.

În ceea ce privea lucrările interioare, datorită faptului ca la parter au avut loc, în decursul timpului, diverse modificări, singurul loc în care s-a păstrat decoraţia originală era cel în care a funcţionat bucătăria, dar și acolo, plafonul trebuia refăcut, deoarece era degradat. În acest scop, au fost copiate toate elementele decorative și fotografiat tot plafonul, în vederea refacerii.

Saloanele în care funcţiona restaurantul aveau decoraţii simpliste, în afara arhitecturii interioare a clădirii, fapt pentru care se avea în vedere posibilitatea refolosirii unor detalii existente, pentru redecorarea sălilor. Pentru interior, proiectul prevedea realizarea unei atmosfere care să redea imaginea iniţială a cazinoului, avându-se  în vedere modificarea paletei coloristice nepotrivite.

Memoriul se încheia cu specificaţia că „lucrările preconizate au menirea de a asigura securitatea în exploatare a construcţiei, de a pune în valoare un fond arhitectural valoros, redare în circuitul turistic, de agrement, divertisment și alimentaţie publică, la noi parametrii funcţionali și de eficienţă economică ridicată. Intenţiile de organizare funcţională au în vedere eficientizarea economică a obiectivului, cu sporirea aportului de încasări valutare, în cadrul circuitului turistic“ (INP, dos. 3716/1986).

Concluzia proiectantului arh. M. Bocunescu era că: „prin eforturile depuse de toţi factorii implicaţi în această lucrare, prin grija și dăruirea cu care a fost abordat și cel mai mic detaliu clădirea Cazinoului din Constanţa va căpăta un plus de valoare, astfel încât denumirea de „Perlă a Mării Negre”, să revină în actualitate. “ (INP, dos. 3716/1986)

După 1990 Cazinoul a fost manageriat de firme cunoscute ca având lanţuri de cazinouri, dar treptat acestea s-au retras, clădirea căzând în paragină. Actualmente Cazinoul se află într-o avansată stare de degradare, în așteptarea unui amplu proces de restaurare, care să îl salveze de la distrugerea totală.

In 2018 mai mulți experți europeni în patrimoniu „recomandă insistent” Primăriei Constanța să revizuiască acordurile cu Compania Națională de Investiții și să facă “schimbări fundamentale” în ceea ce privește reabilitarea Cazinoului din Constanța.În urma vizitei desfășurate la Constanța si  altor demersuri, au inceput lucrarile la Cazinoul din Constanța, in 2023 lucrarile de rabilitare sunt in plina desfasurare.

cazinoul in reparatii

Extras din Dobrogea culturala intre Constanta si Balcicde ,  ASOCIAȚIA ARCHÉ, Alina Chiciudean | Alexandru Mexi

Surse: Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), dos. 3716/1986 şi 3718/1986
Bibliografie:Cornescu Radu, Cazinoul din Constanţa – scurtă istorie în imagini , Edit. Boldaş, Constanţa, 2011. Păuleanu Doina, Cazinoul din Constanţa. Boemă, loisir şi patrimoniu european la Marea Neagră, Edit. Ex Ponto, 2012.

Speram ca va placut articolul Cazinoul din Constanta

Daca aveți sfaturi,imagini sau informatii legate de acest articol va rugam sa le trimite-ti Aici , noi le vom scrie sub formă de postare și vom publica informațiile.

Leave a Comment