Delta – Chilia – Bâstroe – În anul 1883, cu sprijinul Franței și Austriei, Rusia reușește să scoată brațul Chilia de sub autoritatea CED, delta brațului avea 154 km², lungime 50 km. Expansiunea Rusiei a continuat, tot timpul pe brațul Stambulul Vechi se aflau nave militare. Prospecțiuni ale adâncimilor s-au efectuat mereu, rușii stabilind granița în apele românești cu prelungire până în rada gurii canalului Sulina.
Guvernul rus a înaintat Guvernului român o notă diplomatică prin care invita România la o nouă delimitare a frontierei, ca urmare a schimbării talvegului. După Convenția de la Odessa privind pescuitul, relațiile s-au mai ameliorat, gura brațului Stambulul Vechi devenind „Zonă comună protejată de pescuit”.
Aceste tendințe au fost semnalate de dr. Grigore Antipa în1896. Într-o perioadă de 150 de ani delta și-a mărit suprafața cât și coasta marină (de la 30 km la 80 km), aluviunile au mers spre sud, în ultima perioadă mai mult spre nord și datorită lucrărilor din 1943 la gura brațului Stambulul vechi.
După anul 1920, România Mare are ambele maluri ale Dunării în stăpânire, de la Turtucaia până la Marea Neagră, delta brațului a crescut la 300 km², lungime 70 km. Odată cu marea tragedie – pierderea Basarabiei (1940), noua graniță cu Uniunea Sovietică era brațul Chilia, brațul Stambulul Vechi și gârla Musura spre sud, apoi spre sud-est prin golful Musura până în mare, considerând gârla navigabilă.
Tratatul de pace – Paris 1947 stabilește aceeași graniță din 1940, sovieticii ocupând în 1948 și ins. Șerpilor, făcând aluzie la o graniță pe Dunărea maritimă (Sulina – Reni). Sovieticii ocupă ostroavele Chilia, Tătarul Mic, Dalerul Mic, Dalerul Mare, Maican și Limba – ultimul apărut în 1910 (lucru neratificat de România), schimbă prin dragaj șenalul navigabil, astfel că talvegul albiei brațului Chilia trecea prin sudul ostroavelor.
Uniunea Sovietică a dispus de delta brațului Chilia, formată în mod natural, nu s-a ținut seamă de dreptul la apartenență teritorială pe bază de paritate a sistemelor hidrografice – câte o jumătate fiecărei părți implicate. În anul 1980 suprafața deltei brațului avea 324 kmp, lungime 80 km.
A urmat granița, este cu Ucraina – cu aceleași tendințe, la gura brațului Stambulul Vechi formându-se un banc emers de nisip care s-a extins spre sud, depășind linia de graniță, banc ce va închide golful Musura, punând probleme la evacuarea apei spre mare. Limita sudică a deltei secundare Chilia se află la o distanță de 7 km față de gura canalului Sulina, fără modificări în ultimile decenii.
Tratatul de bună vecinătate cu Ucraina din 2 iunie 1997, stipula că se va încheia un tratat privind regimul de frontieră, stabilind că prezenta graniță este inviolabilă. Au avut loc numeroase întâlniri, negocieri, în special privind subiectul – internaționalizarea navigației pe brațul Chilia (cu statut asemănător cu canalul Sulina).
Asta ar însemna puternice dragaje, creșterea debitelor de apă, reducerea debitelor pe celelalte două brațe românești, colmatarea altor canale. Golful Musura primește apă din gârla Musura, din brațul Stambulul Vechi prin breșe și deversări, din canalul Cardon, din gârla Caravana, din breșa de la farul vechi (mal stâng).
Datorită acestui aport de apă, a început colmatarea golfului, cu reducerea adâncimii, în prezent adâncimea maximă este de 2 m, cu tendință de micșorare de 7 cm/an, cel mai grav lucru fiind inundarea cu apa mării în urma furtunilor. Un alt fenomen este reducerea cantității de apă venită din brațul Chilia (0,6 % din cantitatea totală a brațului).
Dacă grindul marin se va mări, va afecta nivelul apei în golf, modul de scurgere a apei spre mare și circulația costieră a apei și sedimentelor, cu tendințe de închidere naturală a golfului. Apa din brațul Chilia se va scurge aici, cu timpul se va crea o spărtură pentru eliminarea apei spre mare, aceasta putând fi la digul de nord al canalului Sulina.
Fenomenul va antrena și aluviunile spre bara gurii canalului Sulina, reducând capacitatea de întreținere a adâncimilor de navigație maritimă. În 2004 România a cerut Curții de la Haga să intervină pentru delimitarea frontierei marine și a platoului continental și a zonei economice exclusive dintre Ucraina și România.
În 2009, soluția a fost favorabilă, teritoriul disputat era foarte larg de 12.000 de km² (de 3 ori cât suprafața Deltei) iar România a obținut circa 10.000 km² = 80% Canalul Bâstroe se află integral pe teritoriul Ucrainei, minibraț al brațului Chilia, în lungime de 9 km ce se varsă în Marea Neagră.
Ucraina a solicitat Comisiei Europene includerea brațului Chilia și a segmentului Bâstroe în rețeaua europeană de transport naval, ca să le permită circulația navelor cu pescaj marin direct către porturile lor – Chilia Nouă, Izmail și Reni. Deocamdată se transportă cereale, cu șlepuri ce au pescajul de 2-3 m.
Brațul Bâstroe, dacă va deveni navigabil, va necesita dragaje dese, datorită pantei mici spre mare și a depunerilor dese datorită curenților și valurilor slabe ca intensitate (cheltuieli mari). Contează și unde arunci depunerile dragate, cu timpul Musura va deveni uscat. Trebuie studiată problema eroziunilor de pe litoral, care este tragică la sud și ajunge până la Sf. Gheorghe.
Și la noi, materialul dragat la bara Sulina ar putea fi depus spre sud la adâncime nu prea mare. Debitele brațelor s-au modificat astfel: anul 1870 – Chilia 63 %, Tulcea 37 %, Sulina 8 %, Sf. Gheorghe 29 %, în anul 2000 – 53 %, 47 %, 20 % și 27 %.
Se discută despre: 1. Pădurea Letea (condiționată de nivelul pânzei freatice), care ar avea de suferit, iar dacă unul din brațele apropiate și-ar mări adâncimea, ar fi favorabil pentru pădure. 2. Despre circulația sturionilor – impact redus 3. Colmatarea brațului Sulina 4. Secarea Deltei, fenomen care a început mai demult, natural, datorită timpului secetos.
Ne aflăm într-o perioadă (de iarnă) când nivelul apelor este mare, nu se poate sesiza încă efectul dragajelor, nivelui apei a crescut, odată cu depunerile aluvionare. Brațul Chilia a avut și are cel mai mare debit, dar datorită lungimii (110 km) sale a scăzut în debit. După 2004 (diferendul cu Ukr.), România a construit un dig la ceatal Ismail, în urma acestei lucrări un mic procent din debit a mers spre bratul Tulcea.
Pericolul real în Deltă are mai multe aspecte: braconajul (cu toate necazurile adiacente), artificializarea zonei (construcții, turism, bărci puternice etc.) Ori este rezervație, ori nu este. S-a mers cu Biosfera până la Corbu, cu toate că la Enisala-Sălcioara și Sf. Gheorghe se trage din ce în ce mai des.
De ce nu se decolmatează lacurile, gura canalelor Litcov, Dranov, Dunavăț, Lipovenilor, a brațului Tulcea sau chiar a Dunării (km 170 – km 900)? Pentru că nu suntem în stare, nu mai avem drăgi, sute s-au dat la fier vechi. Brațul Bâstroe ar putea fi folosit doar pe perioada confilctului, doar că în afară de transport cereale, unii se gândesc la nave maritime (pescaj 7-8 m) și la navigația navelor militare în ambele sensuri (mare-fluviu, adică ciocu mic). În concluzie, fiind singura Deltă din lume locuită, ne dorim o zonă protejată, dar navigația navelor maritime, fluviale, de turism, staționare turiști = poluare.
Să amintim și de reducerea nr. lipitorilor, racilor, broaștelor, de incendiile de vegetație de pe timpul iernii. Despre influența omului sau animalului nu se prea vorbește – 100.000 de mii de hectare pe care se face agricultură (cu multe pesticide), 150.000 de oi, 30.000 de vaci care zburdă libere pe unde vor, exploatații forestiere, pensiuni (cu sute de porții de storceag zilnic și zeci de bărci) etc.
Ne dăm cu părerea, dar problemele sunt mai complicate, geo-strategic, economic, militar. Ca de obicei, politicienii, guvernator, oficialități află despre fenomene din ziare sau TV, cert este că nave cu pescaj de 5 m intră și ies pe canalul Bâstroe. Situația va deveni gravă dacă se va continua cu dragarea bratul Chilia. Oare ce s-a discutat și cu ce rezultate în diverse organisme, institute, conferințe, studii, mese rotunde, Comisia Dunării, Strategia Dunării (cu zeci de programe), Zone umede, UNESCO, ARBDD etc.Capitoul doi va urma..
Articol : Petre Maravela
