Ghiborțul: Caracteristici, Habitate și Impactul asupra Ecosistemului – Ghiborțul (Gymnocephalus cernua) este un pește de apă dulce întâlnit în regiunile temperate din Europa și nordul Asiei. Mai târziu, a fost introdus în lacurile din America de Nord, însă acest lucru s-a dovedit a fi problematic, deoarece ghiborțul este o specie invazivă care se reproduce rapid și concură cu alte specii pentru hrană și teritoriu, consumând icrele de crap.
Caracteristicile Ghiborțului
Ghiborțul are o culoare maro-măslinie până la maro-auriu pe spate, cu fețele alb-gălbui și părțile laterale mai deschise. Acesta poate ajunge până la 25 cm în lungime, dar de obicei are aproximativ jumătate din această dimensiune. Este un pește foarte agresiv pentru mărimea sa și se remarcă prin înotătoarea dorsală mare și spinoasă. De asemenea, are două aripioare deasupra, iar înotătoarea din față are tepi tari și ascuțiți, în timp ce cea din spate are raze moi.
Habitatele Ghiborțului
Ghiborțul trăiește în iazuri, heleșteie și chiar în crescătorii, unde este considerat o specie nedorită. Acesta poate fi găsit în lacuri de apă dulce și semisalină, în special în zonele de litoral ale Mării. În România, ghiborțul este întâlnit în râurile mari până la vărsarea Dunării în Marea Neagră. Trăiește în număr mare în bălțile de lângă Dunăre, Olt, Mureș, Crișuri, Someș, Timiș, Bega și în multe lacuri din zona Bucureștiului, cum ar fi Snagov și Cernica.
Hrana și Reproducerea Ghiborțului
Ghiborțul se hrănește cu insecte acvatice și larve, care se găsesc în zona bentonică. Acesta are capacitatea de a se reproduce într-un ritm extrem de rapid. În mod normal, ghiborțul ajunge la maturitate în doi până la trei ani, însă în ape mai calde se poate reproduce chiar în primul an de viață. La o săptămână după eclozare, micii ghiborți încep să înoate și să se hrănească activ.
Un ghiborț poate depune între 130.000 și 200.000 de ouă anual, iar sezonul pentru depunerea icrelor are loc între mijlocul lunii aprilie și iunie. Această capacitate de reproducere rapidă reprezintă un factor important în succesul acestei specii invazive.
Impactul Ghiborțului asupra Ecosistemului
Deși ghiborțul este o specie interesantă din punct de vedere al adaptabilității, el reprezintă un pericol pentru ecosistemele locale. Concură cu alte specii de pești, cum ar fi bibanul, pentru hrană și teritoriu, iar în multe cazuri este mai eficient în obținerea resurselor necesare. În plus, ghiborțul consumă o mare cantitate de icre, afectând astfel populațiile de pești valoroase din ecosistemele de apă dulce.
Un alt aspect al impactului său este faptul că ghiborțul devine o sursă importantă de hrană pentru prădători de vârf, cum ar fi știuca, cormoranul mare și stârcul cenușiu. Această interdependență poate afecta echilibrul natural dintre specii, favorizând specii care nu sunt neapărat benefice pentru ecosistem.
Ghiborțul ca Momeală Vie
În ciuda faptului că ghiborțul reprezintă o amenințare pentru echilibrul ecosistemului, el este utilizat adesea ca momeală vie în pescuit. Pescarii de știucă folosesc ghiborțul pentru a atrage prada, deoarece acesta este o sursă bogată de proteine pentru peștii mari, iar utilizarea sa ca momeală este extrem de eficientă.
Alte Specii de Pești și Concurența cu Ghiborțul
Ghiborțul concurează pentru hrană și teritoriu cu alte specii, iar această competiție nu este favorabilă pentru peștii mai mici sau mai puțin adaptabili. Ghiborțul este o specie extrem de competitivă, care poate înlocui rapid alte specii, cum ar fi bibanul și chiar somnul, în unele zone. Acest fenomen poate duce la scăderea biodiversității și la modificarea structurii populațiilor de pești din anumite regiuni.
Prezența Ghiborțului în Diverse Locații
În România, ghiborțul poate fi întâlnit în râuri mari, lacuri și bălți de pe teritoriul țării. Zonele cele mai afectate sunt cele aflate în apropierea Dunării și a afluenților săi, cum ar fi Olt, Mureș, Crișuri, Someș, Timiș și Bega. De asemenea, ghiborțul este prezent și în lacurile de lângă București, cum ar fi Snagov și Cernica, unde a fost introdus în mod intenționat sau accidental. Pe lângă aceste zone, ghiborțul a fost observat și în unele zone de coastă ale Mării, în ape semisalină, unde găsește un habitat favorabil dezvoltării sale rapide.
Concluzie
Ghiborțul este o specie invazivă care a reușit să se stabilească în diverse ecosisteme de apă dulce și semisalină. Deși prezintă caracteristici interesante, precum o reproducere rapidă și o abilitate de a concura cu alte specii pentru hrană, impactul său asupra biodiversității este semnificativ. Concurența cu alte specii de pești, cum ar fi bibanul și crapul, precum și consumul de icre, poate avea efecte devastatoare asupra ecosistemelor de apă dulce. În plus, ghiborțul reprezintă o sursă importantă de hrană pentru prădători precum știuca și cormoranul mare, ceea ce poate contribui la dezechilibre ecologice.
Sperăm că v-a plăcut articolul nostru Ghiborțul – Totul despre Ghiborț! Dacă doriți să contribuiți la articolul nostru, o puteți face cu plăcere de Aici. Noi ținem cont de sfaturile pescarilor, pentru că ne pasă de protejarea ecosistemelor și de educarea comunității de pescari.
