Ceea ce ramane de la o partia de pescuit..

Ceea ce ramane de la o partia de pescuit.. De la varsta cand credeam ca in orice partida de pescuit exista cel putin o imagine care merita sa fie imortalizata,pastrez un plic cu fotografii.Se afla acolo,pe cartoane,primul meu crap,primul meu pastrav,primul…

– eu si mai ales tovarasii mei de drum,pe malul unei balti,in delta,pe dig,in caldarea care adaposteste un loc de munte-nebarbieriti,zambind cu toata fata,mandri sau afectand indiferenta-in orice situatie:pescari in fapte sau macar in sperante.

Un lucru era sigur:nu trisam niciodata,de dragul de a arata cunoscutilor nostri rezultate care nu ne apartineau.Revazandu-le de curand,am avut surpriza sa constat ca fiecare fotografie imi amintea numai intamplarea,faptul in sine care determina apasarea pe declansator;imaginea locurilor-desi recunoastem perfect cadrul-refuza sa se infatiseze amintirii.

Era ca si cand,zile intregi,n-as fi privit decat pluta sau varful lansetei,fara sa vad nimic din jur,intrerupandu-mi “contemplatia” doar in fractiunea de secunda in care faceam fata aparatului de fotografiat.Am cautat,dincolo de limitele pozei de pe carton,peisajul in care,mai ales in vacante,traisem fericit saptamani intregi si in care ma incadrasem ca un element al lui.Dar imaginea era imortalizata cu adevarat,moarta vreau sa spun!

Am inchis plicul si am incercat sa refac,din amintiri,trasee pe care le-am strabatut in cautarea apelor de pescuit,apele in sine,pe mine indeplinind gesturile aproape rituale ale pescuitului-si mi-am dat seama,usurat,ca imaginile se insiruie cu o precizie fantastica,memoria mea vizuala inregistrand nu numai cadrul larg,cu imprejurimile lui,ci-sau mai ales-amanunte pe care nu le-am fotografiat nici o data:

un zambru izolat in padurea moarta inainte de a urca la varful Parangului;cortul punand o pata galben-albastra pe verdele intunecat al jnepenilor,sub Cindrel;o salcie scorburoasa,cu radacinile crescute peste apa si din care cadeau frunze ingalbenite,pe malul Dunarii,la Corabia-si toata “roata jurului”,cum ar spune Eugen Jianu,familiara si primitoare,chiar daca o vazusem pentru prima data cu o zi inainte.

Fericit,am mai rascolit o data fotografiile,de data aceasta cu un scop precis:cautam Dunarea.Dunarea pe care o strabatusem de la Belobresca la Sf. Gheorghe,in care pescuisem dupa toate metodele de care auzisem,unde prinsesem aproape intotdeauna altceva decat ce asteptam,fluviul pe care puteam sa-l urmaresc in gand,in lungul lui drum care-mi tine tara,tandru,peste umeri,cu ochii inchisi.Ei bine,in plicul indesat cu poze,care seamana cu o platica pe care am prins-o candva la…(dar nu despre asa ceva e vorba!)-in acest plic,zic,nu era nici o fotografie a Dunarii.

Speram ca va placut articolul Ceea ce ramane. Daca doresti sa contribui la acest articol o poti face cu placere Aici, Noi tinem cont de sfaturile dvs., asta.. pentru ca ne pasa.

Este posibil sa-ti placa si Cotele Dunarii – Nivelul apei Dunarii  sau Cele mai bune locuri de pescuit pe Dunare si din Delta Dunarii

Leave a Comment