O colecție de momente, nu doar de capturi
În aceste fotografii nu sunt doar eu, ci și tovarășii mei de drum. Fie că suntem pe malul unei bălți, în inima Deltei, pe un dig sau într-o poiană de munte, imaginile păstrează zâmbetele noastre, barba neîngrijită după zile întregi de stat în aer liber, mândria fiecărei capturi sau acel aer de nepăsare mascată pe care pescarii îl adoptă uneori.
Ceea ce ne definea atunci era un lucru simplu: niciodată nu trișam. Nu făceam fotografii cu pești care nu ne aparțineau, nu arătam prietenilor rezultate false. Fiecare fotografie reprezenta o poveste reală.
Pescuitul – o lume dincolo de imagini
Am încercat să rememorez acele locuri, să-mi amintesc fiecare detaliu al călătoriilor în căutarea apelor de pescuit. Cu ochii închiși, mi-am imaginat pădurile străbătute, râurile limpezi, lacurile liniștite și gesturile aproape ritualice pe care fiecare pescar le face. Și mi-am dat seama, ușurat, că memoria mea vizuală a păstrat mult mai mult decât obiectivul aparatului foto.
Unde este Dunărea?
Fericit că memoria păstrează mai mult decât imaginile din plic, am început să caut Dunărea printre fotografiile mele. Fluviul pe care l-am străbătut de la Belobresca la Sfântu Gheorghe, unde am pescuit în toate felurile posibile, unde mereu am prins altceva decât ceea ce așteptam.
Dunărea, care îmi ține țara peste umeri, pe care pot să o urmez cu ochii închiși, cu fiecare cotitură și fiecare insuliță. Și totuși, nu am găsit nici măcar o fotografie a fluviului în acel plic plin cu amintiri.
Pentru că Dunărea nu trebuie doar fotografiată. Trebuie trăită, simțită, înțeleasă.
Lasă-ți amprenta în poveștile noastre
Sperăm că ți-a plăcut articolul „Ceea ce rămâne”! Dacă ai o poveste de pescuit, o fotografie sau o experiență memorabilă, ne-ar plăcea să o împărtășești cu noi!
