Istoria Orasului Babadag – Oras din judetul Tulcea, Oraşul este străbătut de DN22 (E87) care leagă municipiile Tulcea şi Constanţa, precum şi de calea ferată Medgidia-Tulcea. Vatra are tendinţa de răsfirare şi dezvoltare pe versanţi, unde în ultimii ani s-au ridicat case şi vile arătoase. Pârâul Tabana îl străbate pe direcţia V-E, adunând o serie de organisme torenţiale de pe versanţi. Deşi este un pârâu anemic, mai tot timpul secat, nu de puţine ori a produs necazuri locuitorilor, mai ales primăvara şi vara, când ploile torenţiale îl fac să iasă din matcă, inundând toate străzile din zona centrală. Pe fundul depresiunii, textura străzilor este destul de regulată, din centrul civic, ocupat de cartiere de blocuri, desprinzându-se în evantai străzi care se continuă cu drumuri ce duc spre Tulcea, Baia şi Enisala.
Dacă pe versanţii de sub poala pădurii au apărut cartiere cu case care trădează bunăstare şi uneori bun gust, la intrarea dinspre Tulcea în oraş se află un cartier de rromi, cu case în diverse stadii de degradare sau construcţie, fiind zona cea mai inestetică a oraşului. Dovezile arheologice atestă existenţa omului din timpuri străvechi, fiind scoase la lumină urme ale unei aşezări întărite din sec. XI-VIII î.Hr., precum şi ale uneia romane (sec. II-IV d.Hr.), în punctele Tabia şi Toprachioi.
Călătorul arab Ibn Batutah (1334-35) îl menţiona ca fiind o aşezare tătărască, căzută în stăpânirea turcilor după 1414. Oraşul este citat şi de alţi călători, în sec. XVII, între care Evlia Celebi şi palatinul Kulmie. Geamia Ali Gazi Paşa din Babadag (foto P. Şolcă) Celebi a vizitat în mai multe rânduri (1641, 1652, 1657, 1659, 1667) Babadagul, realizând descrieri care conţin informaţii valoroase despre mărime, aspect, locuitori şi ocupaţiile acestora. Într-o astfel de descriere aflăm că oraşul avea 3000 de clădiri cu un etaj, palate (seraiuri) înalte, cu două etaje, 4 geamii, 11 schituri (techele) şi mai multe case de rugăciune, 3 seminarii, 20 de şcoli, 8 hanuri, 3 băi publice şi vreo 70 particulare.
Comerţul era asigurat de numeroase cafenele şi prăvălii, în majoritate româneşti, în care se puteau cumpăra mărfuri diverse, de la stofe la arcuri şi săgeţi. Meşteşugurile erau practicate de armurieri, cizmari, croitori, şelari şi giuvaergii. Pe perioada stăpânirii turceşti oraşul a căpătat o importanţă deosebită, fiind – practic – cel mai important oraş din Dobrogea, centru administrativ, religios, dar mai ales garnizoană militară care, după unele estimări, în momentul de apogeu, număra 100000 de locuitori.
Oraşul avea o poziţie strategică deosebită şi de aici circulau poştalioane pe principalele drumuri dobrogene, adică spre Tulcea, Isaccea şi Măcin. Rolul administrativ şi la păstrat chiar şi după părăsirea Dobrogei de către turci, în 1900 Babadagul fiind centru de plasă care avea în subordine 24 de comune. Legenda ni-l prezintă drept fondator modern pe Baba Sarî Saltîk Dede, cel care în 1262-63 a colonizat aici un număr de 10-12000 de turci, fondând viitoarea garnizoană militară.
Colonia s-a mutat în Crimeea după numai doi ani, dar după moartea unuia din pretendenţii la tronul sultanilor selgiucizi, Izzeddin Kaykavus, survenită în 1278, a revenit la Babadag. Sarî Saltîk Dede a murit la 17 mai 1304, după care o parte din cei care-l însoţiseră s-au reîntors în Anatolia, puţini rămânând să locuiască la poalele dealurilor împădurite ale Babadagului. O altă ipoteză afirmă că Saltîk Dede, considerat un fel de sfânt musulman, ar fi ordonat ca la moartea lui trupul să-i fie secţionat şi îngropat în şapte locuri diferite de la extremitatea vestică a imperiului bizantin, aflat la apusul existenţei sale, pentru a motiva colonizarea şi stăpânirea unor locuri de pelerinaj pentru musulmani, al căror imperiu era în plină expansiune.
După alte păreri, s-au realizat mai multe morminte despre care s-a lansat ideea că ar fi ale lui, de teama ca mormântul real să nu fie profanat. Complexul religios musulman (foto V. Leonov) Dicţionarul Lahovari prezenta următoarea situaţie a populaţiei, la sfârşitul veacului al XIX-lea: 1088 bulgari, 668 turci, 590 români, 219 armeni, 207 evrei, 72 ţigani, 69 tătari, 47 ruşi, 19 greci şi 17 germani. Structura confesională înregistra 1744 ortodocşi, 905 mahomedani, 219 armeni, 205 mozaici, 17 luterani şi 5 catolici. Existau două şcoli primare, de băieţi şi de fete, fiecare cu câte doi institutori, respectiv institutoare, 3 biserici ortodoxe, 3 geamii şi o sinagogă, telegraf şi un spital.
Ocupaţiile principale erau agricultura şi creşterea vitelor, industria fiind ca şi inexistentă. În 1928, I. Simionescu făcea o interesantă descriere a oraşului care, pe bună dreptate, avea să capete în timp denumirea de ”Sinaia Dobrogei“, datorită poziţiei sale pitoreşti: Babadagul este orăşelul cel mai pitoresc din interiorul Dobrogei. Înconjurat de dealuri împădurite ori acoperite cu puţintele vii, stă liniştit, cu casele înşirate de-a lungul şoselei ce-l străbate de la un capăt la altul. Încă nu s-a scuturat cu totul de haina-i veche, când Paşa din Babadag, a tot puternic, îşi avea aici reşedinţa.
Pe aici treceau călătorii străini de-şi luau hârtiile pentru uşurinţa drumurilor. Din el supraveghea toată Moldova, până dincolo de Nistru. Se mai râdică încă svelt minaretul de piatră, înalt cât un far, pus în colţul geamiei spaţioase, lângă ea curge din belşug cişmeaua în care îşi spălau mâinile credincioşii de demult şi drumeţii ce veneau să se închine la mormântul unui sfânt mahomedan, îngropat în Babadag. Printre vechile căsuţe cu acoperişul de ţiglă, tot mai puţine, se văd şi azi clădiri cu două rânduri. Mai ales de când la Babadag se termină ramura de drum de fier, care trebuia încă demult să fie continuată până la Tulcea, orăşelul tihnit de la mijlocul veacului al 19-lea, începe să se mai învioreze.
Se vede treaba că evenimentele istorice la care oraşul a fost martor au adus mari distrugeri, multe din seraiurile, clădirile şi construcţiile de cult pe care le descria Celebi fiind dispărute la vremea când savantul vizita Dobrogea. Faţă de acel moment, Babadagul a suferit numeroase prefaceri, încât dacă n-ar fi geamia din centrul oraşului şi ţigăncile în şalvari turceşti, aproape că nu ai bănui trecutul plin de măreţie prin care a dominat celelalte aşezări dobrogene.
Chiar dacă blocurile din centru nu se remarcă printr-o estetică deosebită, fiind blocuri ca oricare altele, ceea ce s-a ridicat după 1990 arată frumos, iar cadrul natural în care se dezvoltă oraşul nu şi-a ştirbit încă din frumuseţea şi pitorescul descris de I. Simionescu, chiar dacă ici-acolo se înalţă clădiri care altădată însemnau activitate economică şi bunăstare pentru locuitorii oraşului, astăzi fiind simple schelete care se degradează continuu. În ultimul secol populaţia Babadagului a cunoscut următoarea evoluţie: locuitori în 1900, în 1912, 4607 în 1930, în 1948, în 1956, 7343 în 1966, 8541 în 1977, 10437 în 1992 şi 10037 în 2002. În această ultimă cifră, alături de români, se mai înregistrează 1227 turci, cei mai mulţi dintre ei fiind de fapt rromi, care au adoptat portul vechi turcesc, uneori şi limba sau religia musulmană.
Înainte de 1989 Babadagul avea un profil economic destul de complex, în care predomina industria uşoară şi alimentară. Se construise o fabrică de zahăr (gest neinspirat, astăzi acea fabrică fiind o ruină în stare de „conservare“), exista un complex de creştere a păsărilor şi un abator pentru valorificarea acestora, funcţiona o secţie de prelucrare a lemnului, profilată pe mobilier şcolar, o moară şi o fabrică de pâine, un centru de vinificaţie şi altele.
Din toate acestea au mai supravieţuit doar fabrica de pâine, o presă de ulei, un gater şi o secţie de prelucrare a lemnului precum şi un miniabator şi o secţie de prelucrare a cărnii. În Babadag funcţionează mai multe societăţi de construcţii precum şi numeroase ateliere meşteşugăreşti şi de prestări de servicii. Reţeaua comercială este reprezentată de mai multe restaurante şi baruri, magazine alimentare, chioşcuri, magazine mixte şi specializate, 2 pieţe agroalimentare, librării, cofetărie, alte unităţi fiind pe cale să se deschidă.
Hotelul Dumbrava cu 40 de locuri, bar şi restaurant, ar putea oferi turiştilor posibilitatea de a petrece câteva zile în oraş. Lui i se adaugă popasul turistic Doi Iepuraşi, recent modernizat, precum şi tabăra şcolară Căprioara, cu 200 de locuri, amplasată sub poala pădurii, lângă o fostă tabără de sculptură în aer liber. Casa de cultură, dotată cu bibliotecă şi cinematograful oferă puţine atracţii locuitorilor, televiziunea prin cablu fiind mult mai apreciată. Dotarea sanitară este bună şi presupune un spital orăşenesc, câteva cabinete medicale particulare, 4 farmacii, un azil de bătrâni, un cămin pentru copiii cu deficienţe şi un spital de neuropsihiatrie.
În Babadag s-a dat recent în folosinţă un modern palat de justiţie, oficiul poştal a fost modernizat, extins şi dotat cu centrală telefonică digitală. Între celelalte dotări mai reţinem o moară, depozitele pentru materiale de construcţii, ateliere de prestări servicii, două staţii de benzină, geamia şi bisericile ortodoxe, precum şi existenţa unei unităţi militare. Învăţământul dispune de 3 grădiniţe, 3 şcoli cu clasele I-VIII şi un grup şcolar, la care mai putem adăuga şi un club al elevilor şi copiilor. Turistul ajuns în oraş nu are de ce regreta, pentru că acesta dispune de câteva obiective de mare atracţie.
Chiar în centrul oraşului te întâmpină geamia Ali Gazi Paşa, ridicată la începutul sec. XVI de un general din armata turcă, numele lui fiind purtat astăzi de ctitoria pe care a lăsat-o credincioşilor musulmani, singura care a înfruntat timpurile, păstrându-se până astăzi. Recent renovată, ea impresionează prin zidurile sale de piatră, interiorul masiv, cu tavanul lambrisat în formă de raze de soare, cu cafasul din lemn în care se aşează femeile şi covorul parcelat, pentru a indica poziţia fiecărui credincios.
La intrare era un izvor cu apă limpede şi bună, unde credincioşii se spălau pe mâini înainte de a intra la rugăciune. De câtva timp izvorul a secat, probabil datorită prăbuşirii sistemului de alimentare, ingenios realizat de către turci, cu mai multe bazine de captare şi conducte de scurgere. În curtea geamiei, lângă eleganta casă a imamului, se află monumentul ctitorului, un mausoleu sobru, cu cupola ce aminteşte de construcţiile similare din Samarkand sau Buhara şi toată Asia Centrală, în mijlocul singurei încăperi fiind sarcofagul lui Ali Gazi Paşa. Mausoleul se integrează ansamblului arhitectural, fiind realizat din acelaşi material (calcar gălbui), rezultând un grup armonios de clădiri şi totodată impunător.
Un alt obiectiv turistic poate fi presupusul mormânt al lui Baba Sarî Saltîk Dede, aflat pe strada Măcin, nu departe de geamie. Se presupune că adăposteşte rămăşiţele lumeşti ale sfântului musulman care a solicitat împăratului bizantin Mihai al VIII-lea Paleologul dreptul să se aşeze în imperiul său, luând cu sine o mică armată, cu care să apere graniţele imperiului, în zona gurilor Dunării. Casa Panaghia (sursa: Internet) După aceasta, turistul poate vizita expoziţia de artă orientală deschisă în Casa Panaghia (recent renovată şi ea), clădire mai veche decât geamia, care a servit -se pare – drept casă de rugăciuni.
Expoziţia cuprinde obiecte cu caracter laic sau de cult, minunate covoare ţesute în ateliere celebre din Asia Centrală, broderii, caşmiruri, cusături cu fir de aur, lucrări de sidef, vase de aramă, mobilier şi armurărie. Pădurea Babadag toamna (foto V. Leonov) Pentru cei care vor să se răcorească sub poala pădurii, lângă tabăra Căprioara pot admira o mică expoziţie de sculptură în aer liber, sau pot merge pe potecile pădurii, până la vârful Coium Baba sau la rezervaţia naturală Chiorum Tarla, din spatele popasului turistic de la Doi Iepuraşi, unde se ocroteşte o asociaţie de plante de tip balcano – ponto – taurice, care se mai întâlneşte doar în silvostepa premontană din Crimeea.
Între cele 700 de specii ierboase şi lemnoase, se detaşează unele cu caracter de unicat pentru România, între care şi Sophora prodanii, adusă – se pare – de turci, pentru seminţele sale otrăvitoare, folosite la săgeţi. De asemenea, au mai fost puse sub protecţie şi alte câteva areale, între care mica pădurice de liliac sălbatic Valea Oilor (0,35 ha), Dealul Bujorului (50,8 ha), care ocroteşte bujorul de pădure (Paeonia peregrina var. romanica) şi pădurea Babadag-Codru (524,6 ha). În galeria personalităţilor pe care oraşul le-a dat ţării, remarcăm pe Gh. Iosif, doctor în ştiinţe economice, matematician şi cercetător, Liviu Movileanu, doctor în biofizică, Decebal Farini, doctor inginer în transporturi, graficianul şi caricaturistul Albert Poch, artista lirică Iulia Isaev şi actorul D. Pâslaru.
Numele oraşului este turcesc şi provine de la cuvintele baba = tată şi daa (dagh) = munte. El s-ar traduce prin muntele tatălui sau după alţii prin tatăl munţilor. În ambele cazuri explicaţia porneşte de la dealurile împădurite care mărginesc spre sud oraşul, care vor fi impresionat pe primii colonişti turci poposiţi pe aceste meleaguri şi care au determinat atribuirea denumirii de Sinaia Dobrogei. Mai semnalăm şi ipoteza lui D. Vultureanu, care crede că numele actual ar proveni de la Mercle Baba, cuceritorul Ungariei, mort şi îngropat la Babadag, ipoteză nesusţinută de nici un document.Sursa:tulcealibrary
Speram ca va placut articolul Greci – Istoria Orasului Babadag ,Daca doresti sa contribui la acest articol o poti face cu placere Aici, Noi tinem cont de sfaturile dvs.. pentru ca ne pasa.