Lostrita (Hucho hucho) – Peste rar si simbol al biodiversitatii
Descriere:
Lostrita – Peste – Totul despre Lostrita, cunoscut si sub numele de Hucho hucho, este un peste rapitor si cel mai mare peste din familia pastravilor ajungand la 1-2 m lungime si 10-52 kg greutate, in zilele de azi fiind exemplare foarte rare. Datorita habitatului sau mic, acesta poate fi gasit si prins doar in raurile din bazinul Dunarii.
Caracteristici Lostrita
Lostrita este declarata monument al naturii fiind o specie pe cale de disparitie inca de mult timp. Un peste cu adevarat foarte frumos prin aspect si colorit, dar intr-adevar este si un peste foarte sensibil.
Habitat Lostrita
Insa cel mai mare dusman ramane omul, insa ramane un peste misterios ce prefera locurile cu un curent puternic, vartejuri, repezisuri si zone retrase de stancarii calcaroase. Atrage interesul international in randul conservatorilor naturii si al pescarilor, este un peste de vanat important din punct de vedere economic si social.
Hrănire Lostrita
Specia a suferit un declin masiv incepand cu peste 100 de ani in urma cauzat de pescuitul excesiv, poluare si constructia de baraje. Astazi, majoritatea populatiilor depind de aprovizionarea cu pesti de crescatorie.
Reproducere Lostrita
Cand a intrat in declin din cauza schimbarilor ecologice de pe Dunare a fost introdusa in bazinele altor rauri din Europa: portiunile superioare a fluviilor Odra, Vistula (Polonia), Tagus (Spania), Rhone (Franta), Lacul Constance (Germania).
Pescuit Lostrita
Lostrita a fost identificata in urmatoarele tari: Austria, Bosnia si Hertegovina, Croatia, Republica Ceha, Germania, Ungaria, Muntenegru, Polonia, Romania, Serbia, Slovacia, Slovenia si Ucraina.
Forma si culoarea corpului Lostritei
Lostrita are un corp tipic subtire, tipic pentru pradatorii de rau. Are unele caracteristici comune cu pastravul, de exemplu capul mare, care reprezinta aproape ¼ din corp. Are dinti foarte ascutiti si gura puternica.
Poate ajunge la 1,5 m si cantaresc pana la 52 kg; cu toate acestea, povestile de acum aproape o suta de ani relateaza despre capturi de lostrite ca depasesc 50 kg. Culorile de pe lostrita trec de la negru la aproape alb.
Incepand de la spate, este un amestec de culoare gri, maro si verde, in functie si de mediul in care traiesc lostritele. Laturile sunt mult mai stralucitoare, de culoare gri deschis si foarte stralucitoare – tind sa devina si mai mult odata cu varsta sau in timpul depunerii. Burta este de culoare alba pana la gri foarte deschis. Aripioarele au, de asemenea, o culoare gri pe ele. Intregul corp are multe pete negre de forma neuniforma.
Ce se hraneste Lostrita
Pestii adulti se hranesc cu alti pesti, uneori chiar si alte animale de rau si insecte. Pestii mai mici tind sa se hraneasca cu animale mici care locuiesc in albia raului si cu icrele altor pesti. Mamifere acvatice mici cum ar fi soareci de balta, sobolani de apa si alte rozatoare de apa etc), pasari de apa mici (facand salturi acrobatice dupa ele), amfibieni (broaste), reptile, rar nevertebrate.
Pestii consumati sunt in special ciprinide: scobarul (Chondrostoma nasus), mreana vanta (Barbus petenyi), cleanul (Leuciscus cephalus), beldita (Alburnoides bipunctatus), boisteanul (Phoxinus phoxinus), porcusoarii (Gobio), grindelul (Barbatula barbatula) etc., apoi zglavoaca (Cottus gobio), lipanul (Thymallus thymallus), pastravul de munte (Salmo trutta fario), obletul (Alburnus alburnus), mihaltul (Lota lota) etc.
Ii sclipesc ochii dupa orice prada vie si trateaza cu desconsiderare mortaciunile. Cu cat inainteaza in varsta, cu atat devine mai rapitor, atacand tahlareste, in special in cursul noptii. Dupa atata hrana, creste repede, daca compozitia si temperatura apei ii sunt pe plac.
Perioada de depunere a icrelor
Lostrita ajunge la maturitate in al 4-lea sau al 5-lea an la o lungime de 65-70 cm. Depune icre in aprilie, cand apa atinge temperatura de 5-10 grade. Depunerea icrelor este foarte interesanta, femela sapa o groapa in fundul pietrisului raului si aseaza ouale inauntru. Depunerea icrelor are loc de obicei in paraiele mai mici, unde si pestii mici tind sa ramana pana la maturitate, apoi migreaza in raurile mai mari, unde locuiesc parintii lor. Chiar si cea mai mica intrerupere a apei schimba cursul depunere a icrelor, iar Lostrita nu poate depune.
Lostrita sau „somonul de Dunare” cum ii mai spun pescarii cei mai batrani provine din Fluviul Dunarea si raurile din bazinul Dunarii. Este o parte a familiei pastravilor care locuieste si pe aceste rauri. In trecut, populatia de lostrite era pe scara larga, dar in prezent conditiile s-au schimbat. Prin distrugerea mediului, construirea de baraje pe rauri si pescuitul excesiv, populatia a devenit in pericol.
Din cauza pescuitului abuziv, ilegal (braconaj), poluarii si al altori factori, lostrita este azi pe cale de disparitie. Odinioara (intre sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea) lostrita se gasi in mai multe rauri din Romania: in Mures (pana la Alba-Iulia), Cerna din Banat (pana la varsare), Dunare (in zona cataractelor), Olt (in Transilvania, Oltenia si Muntenia), Jiu (in Transilvania si Oltenia), Lotru, Arges, Raul Targului, probabil si in Crisuri (Crisul Negru, Crisul Alb, Crisul Repede), Strei, Timis, Raul Doamnei, Buzau, Siret, Moldova, Suceava.
Astazi mai traieste numai in afluentii de munte ai Dunarii: in Tisa (in portiunea de frontiera de la Sighet), in Viseu (de la Viseul de Jos pana la varsarea in Tisa), Vaser (afluent al Viseului, pe o portiune de circa 24 km de la Cozla pana la confluentia cu Viseul), pe o portiune foarte scurta pe Novat (afluent al Vaserului), Ruscova (afluent al Viseului), Bistrita Moldoveneasca (de la haitul Iacobeni pana in lacul de baraj Bicaz) si Dorna (afluent al Bistritei, de la Poiana Stampei pana la varsare).
Se mai gaseste ocazional in Suceava (afluent al Siretului, la Radauti) si Moldova (afluent al Siretului, la Campulung si Falticeni), exemplare probabil antrenate de viiturile ocazionale ale raului Bistrita in Siret, de unde au urcat ulterior in Suceava si Moldova. In Cerna a disparut, localnicii pastrand-i doar amintirea sub numele de “puica”.
In Romania au fost repopulate cu lostrita dupa anii 60 raurile Lotru (in 1971), Mures (in 1972), Somesul Cald (in 1972 si 1975), Crisul Repede (in 1974), lacurile si lacurile de acumulare: Vidra (in 1973-1974), Izvorul Muntelui (Bicaz), Pecineagu, Vidraru si Bradisor. In raurile noastre de munte nu urca niciodata la izvoare, iar in afluentii de munte ai Dunarii nu coboara prea jos.
Pescuitul Lostritei
In trecut, pescuitul la lostrita era rezervat privilegiatilor. Ca specie de pescuit, este foarte dificil de prins si este recomandat doar pescarilor experimentati.
Conservarea Lostritei
Lostrita a fost declarata o specie protejata in multe tari europene, iar pentru a preveni disparitia sa, este necesar ca autoritatile si pescarile sa ia masuri pentru protectia acestui peste.
