Lostrita – Peste – Totul despre Lostrita, cunoscut și sub numele de Hucho hucho, este un peste rapitor si cel mai mare pește din familia pastravilor ajungând la 1-2 m lungime și 10-52 kg greutate, in zilele de azi fiind exemplare foarte rare. Datorită habitatului său mic, acesta poate fi găsit și prins doar în râurile din bazinul Dunării.
Lostrita este declarata monument al naturii fiind o specie pe cale de disparitie inca de mult timp.Un peste cu adevarat foarte frumos prin aspect si colorit, dar intr-adevar este si un peste foarte sensibil.
Insa cel mai mare dusman ramane omul, insa ramane un peste misterios ce prefera locurile cu un curent puternic, vartejuri, repezisuri si zone retrase de stancarii calcaroase. Atrage interesul internațional în rândul conservatorilor naturii și al pescarilor, este un pește de vânat important din punct de vedere economic și social.
Specia a suferit un declin masiv începând cu peste 100 de ani în urmă cauzat de pescuitul excesiv, poluare și construcția de baraje.Astăzi, majoritatea populațiilor depind de aprovizionarea cu pești de crescătorie.
Când a intrat în declin din cauza schimbărilor ecologice de pe Dunăre a fost introdusă în bazinele altor râuri din Europa: porțiunile superioare a fluviilor Odra, Vistula (Polonia), Tagus (Spania), Rhône (Franța), Lacul Constance (Germania).
Lostrița a fost identificată în următoarele țări: Austria, Bosnia și Herțegovina, Croația, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ucraina.
Forma și culoarea corpului Lostritei
Lostrita are un corp tipic subțire, tipic pentru prădătorii de râu. Are unele caracteristici comune cu păstrăvul, de exemplu capul mare, care reprezintă aproape ¼ din corp. Are dinți foarte ascuțiți și gura puternică.
Poate ajunge la 1,5 m și cântărește până la 52 kg; cu toate acestea, poveștile de acum aproape o sută de ani relatează despre capturile de lostrite ca depășesc 50 kg. Culorile de pe lostrita trec de la negru la aproape alb.
Începând de la spate, este un amestec de culoare gri, maro și verde, în funcție și de mediul în care trăiesc lostritele. Laturile sunt mult mai strălucitoare, de culoare gri deschis și foarte strălucitoare – tind să devină și mai mult odată cu vârsta sau în timpul depunerii. Burta este de culoare albă până la gri foarte deschis. Aripioarele au, de asemenea, o culoare gri pe ele. întregul corp are multe pete negre de formă neuniformă.
Cu ce se hraneste Lostrita
Pestii adulti se hranesc cu alti pești, uneori chiar și alte animale de râu și insecte. Peștii mai mici tind să se hrănească cu animale mici care locuiesc în albia râului și cu icrele altor pești.Mamifere acvatice mici cum ar fi șoareci de baltă, șobolani de apă și alte rozătoare de apă etc), păsări de apă mici (făcând salturi acrobatice după ele), amfibieni (broaște), reptile, rar nevertebrate.
Peștii consumați sunt în special ciprinide: scobarul (Chondrostoma nasus), mreana vânătă (Barbus petenyi), cleanul (Leuciscus cephalus), beldița (Alburnoides bipunctatus), boișteanul (Phoxinus phoxinus), porcușorii (Gobio), grindelul (Barbatula barbatula) etc., apoi zglăvoaca (Cottus gobio), lipanul (Thymallus thymallus), păstrăvul de munte (Salmo trutta fario), oblețul (Alburnus alburnus), mihalțul (Lota lota) etc.
Îi sclipesc ochii după orice pradă vie și tratează cu desconsiderare mortăciunile. Cu cât înaintează în vârstă, cu atât devine mai răpitor, atacând tâlhărește, în special în cursul nopții. După atâta hrană, crește repede, dacă compoziția și temperatura apei îi sunt pe plac.
Perioada de depunere a icrelor
Lostrita ajunge la maturitate în al 4-lea sau al 5-lea an la o lungime de 65-70 cm. Depune icre în aprilie, când apa atinge temperatura de 5-10 grade. Depunerea icrelor este foarte interesantă, femela sapă o groapă în fundul pietrișului râului și așează ouăle înăuntru. Depunerea icrelor are loc de obicei în pârâurile mai mici, unde și pestii mici tind să rămână până la maturitate, apoi migrează în râurile mai mari, unde locuiesc părinții lor. Chiar și cea mai mică întrerupere a apei schimbă cursul depunere a icrelor, iar Lostrita nu poate depune.
Lostrita sau „somonul de Dunăre” cum ii mai spun pescarii cei mai batrani provine din Fluviul Dunărea și râurile din bazinul Dunării. Este o parte a familiei păstrăvilor care locuiește și pe aceste râuri. În trecut, populația de lostrite era pe scara larga, dar în prezent condițiile s-au schimbat. Prin distrugerea mediului, construirea de baraje pe râuri și pescuitul excesiv, populația a devenit în pericol.
Din cauza pescuitului abuziv, ilegal (braconaj), poluării și al altori factori, lostrița este azi pe cale de dispariție. Odinioară (între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea) lostrița se găsea în mai multe râuri din România: în Mureș (până la Alba-Iulia), Cerna din Banat (până la vărsare), Dunăre (în zona cataractelor), Olt (în Transilvania, Oltenia și Muntenia), Jiu (în Transilvania și Oltenia), Lotru, Argeș, Râul Târgului, probabil și în Crișuri (Crișul Negru, Crișul Alb, Crișul Repede), Strei, Timiș, Râul Doamnei, Buzău, Siret, Moldova, Suceava.
Astăzi mai trăiește numai în afluenții de munte ai Dunării: în Tisa (în porțiunea de frontieră de la Sighet), în Vișeu (de la Vișeul de Jos până la vărsarea în Tisa), Vaser (afluent al Vișeului, pe o porțiune de circa 24 km de la Cozla până la confluența cu Vișeul), pe o porțiune foarte scurtă pe Novăț (afluent al Vaserului), Ruscova (afluent al Vișeului), Bistrița Moldovenească (de la haitul Iacobeni până în lacul de baraj Bicaz) și Dorna (afluent al Bistriței, de la Poiana Stampei până la vărsare).
Se mai găsește ocazional în Suceava (afluent al Siretului, la Rădăuți) și Moldova (afluent al Siretului, la Câmpulung și Fălticeni), exemplare probabil antrenate de viiturile ocazionale ale râului Bistrița în Siret, de unde au urcat ulterior în Suceava și Moldova. În Cerna a dispărut, localnicii păstrându-i doar amintirea sub numele de “puică”.
În România au fost repopulate cu lostriță după anii 60 râurile Lotru (în 1971), Mureș (în 1972), Someșul Cald (în 1972 și 1975), Crișul Repede (în 1974), lacurile și lacurile de acumulare: Vidra (în 1973-1974), Izvorul Muntelui (Bicaz), Pecineagu, Vidraru și Brădișor.În râurile noastre de munte nu urcă niciodată la izvoare, iar în afluenții de munte ai Dunării nu coboară prea jos.
Pescuitul Lostritei
În trecut, pescuitul la lostrita era rezervat privilegiaților. Ca specie de pescuit, este foarte dificil de prins și de aceea i s-a dat porecla peștele celor o mie de aruncări. Poate fi pescuit folosind tehnica spin sau chiar musca, acolo unde structura râurilor o permite.
Speram ca va placut articolul Lostrita – Peste.